Hell’s Kitchen – Iadul Bucatarilor Sezonul 1 Episodul 16
    Hell’s Kitchen – Iadul Bucatarilor Sezonul 1 Episodul 16 FULL – INTEGRAL – 16 decembrie 2014

    Denis, Tavi, Cătălin și Dani se luptă pentru un loc în finala ”Hell’s Kicthen – Iadul Bucătarilor”

    In aceasta seara, probele prin care trebuie să treacă vor fi pline de neprevăzut, chefii le vor rezerva multe surprize, unele de-a dreptul emoționante și fiecare dintre ei va pune la bătaie toate mijloacele de care dispune, corecte sau nu, pentru a-și salva locul în concurs. Așa se face că în ediția de diseară vom avea parte de o porție incendiară de “Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor”, la finalul căreia jurații vor alege finaliștii primului sezon.

    Concurenții au avut de pregătit un preparat care să le amintească de copilărie, dar căruia să îi dea un aer nou, să-l reinventeze.

    Fiecare s-a străduit să realizeze o farfurie care să îi impresioneze pe Chefi și să le amintească și lor de aromele din perioada copilăriei. Câștigătorul acestei probe urma să primească un premium inedit, dar secret.

    Astfel, Cătălin este cel care iese câștigător, reușind să îi convingă cu un preparat pe bază de mămăligă și ruladă de pui cu legume.

    Finalul probei le aduce lacrimi de bucurie, fiecare dintre cei patru având ocazia să își revadă un membru al familiei. Astfel, Cătălin își revede iubita, Denis își strânge sora și iubitul spaniol în brațe, în timp ce Tavi varsă lacrimi de bucurie văzându-și tatăl, iar Dany, iubita.

    Câștigătorul Cătăin a putut petrece o zi întreagă alături de iubita sa, pe care nu a mai văzut-o de când a intrat în competiție, în timp ce restul concurenților au avut la dispoziție 30 de minute pentru asta.

    Dany și-a sărutat iubita în continuu, în timp ce Tavi și tatăl său au împărtășit impresii, iar Denis s-a bucurat să își revada iubitul și sora.

    Tensiunea atinge cote maxime la Iadul bucătarilor. Între Tavi și Denis se naște o adevărată ceartă, ce atrage privirile invitaților din restaurant.

    Schimbul acid de replici uimește pe toți. Supărată și furioasă, Denis, începe să țipe la toți, criticând preparatele și diferitele ingrediente.

    „Nu puteam să mă mai controlez. S-a dezlănțuit monstrul” a spus aceasta.

    Într-un moment de furie, concurenta a luat un bol cu salată și l-a aruncat spre Cătălin. Chef Florin Dumitrescu.
    „Vă mulțumesc, rataților, că mi-ați făcut invitații să plece din restaurant!” a țipat chef Florin supărat.

    Tensiunea a atins cote maxime în bucătăria de la Hell’s Kitchen. Service-ul se termină, iar concurenţii se prezintă în faţa celor trei chefi.

    Florin Dumiterscu, Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu prezintă celor patru concurenţi cumplita dezamăgire pe care au fost nevoiţi să o îndure în această seară.

    Astfel, seara devine şi mai tensionată atunci când concurenţilor li se cere să facă propuneri pentru eliminări.

    Primul concurent care părăseşte competiţia este Denis.De asemenea, cei trei chefi au decis că este timpul ca Dany să plece. Cătălin şi Tavi sunt cei doi finalişti de la Iadul bucătarilor.

    VN:F [1.9.16_1159]
    Rating: 4.0/10 (1 vote cast)
    VN:F [1.9.16_1159]
    Rating: +1 (from 1 vote)
    Hell’s Kitchen – Iadul Bucatarilor Sezonul 1 Episodul 16, 4.0 out of 10 based on 1 rating

    Leave a Reply


    Hell's Kitchen Romania Video

    Chefi la cuțite –...

    Posted on Jun - 17 - 2019

    0 Comment

    Chefi la cuțite –...

    Posted on Jun - 15 - 2019

    0 Comment

    Chefi la cuțite –...

    Posted on Jun - 6 - 2019

    0 Comment

    Chefi la cuțite –...

    Posted on May - 26 - 2019

    0 Comment

    Chefi la cuțite –...

    Posted on May - 20 - 2019

    0 Comment

    Astazi este difuzat primul...

    Posted on Sep - 22 - 2014

    2 Comments

    Chefi la cuțite Sezonul...

    Posted on Apr - 28 - 2017

    0 Comment

    Chefi la cuțite Sezonul...

    Posted on Oct - 5 - 2017

    0 Comment

    Hell’s Kitchen – Iadul...

    Posted on Mar - 31 - 2015

    1 Comment

    Chefi la cuțite Sezonul...

    Posted on Nov - 1 - 2017

    0 Comment

    • Chefi la cutite Sezonul 7 – 2019

      Din 29 octombrie incepe sezonul 7 al celui mai asteptat show tv culinar “Chefi la cutite” al toamnei. Prinde gustul competitiei cu cei 3 sefi bucatari Florin Dumitrescu, Sorin Bontea si Catalin Scarlatescu.

    • Chefi la cutite Sezonul 7 – 2019

    • Chefi la cutite Reluare

      Urmariti aici reluarea show-ului Chefi la cutite, inregistrarea video pe www.HellsKitchenRomania.com In fiecare marti de la ora 20:00, Sezonul 7 – 2019.

    • Info Site

      Acest site nu reprezinta si nu este sustinut in nici un fel de catre Antena Grup & Postul Tv Antena1. Clipurile video pe care le vedeti aici, nu sunt gazduite de catre acest site, ele sunt postate gratuit pe internet si incluse in aceste pagini folosind optiunea embeded.