HELL'S KITCHEN: Logo.Prima ediție “Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” a debutat cu povești și personaje savuroase, dar și întâmplări neașteptate în casă și restaurant. Cei trei jurați, chef Sorin Bontea, chef Florin Dumitrescu și chef Cătălin Scărlătescu, i-au întâmpinat pe cei 20 de concurenți în bucătăria restaurantului care urmează să le devină casă, masă și loc de muncă.

    Prima ediție a adus și prima probă din concurs: signature dish, autograful culinar menit să le ofere celor trei jurați o dovadă a inventivității și a talentului culinar al fiecărui concurent în parte. Fie că au ales să prepare feluri sofisticate, cum ar fi scoici St. Jaques sau supă cremă de căpșune, fie că au mizat pe preparate tradiționale, concurenții au avut surpriza să constate că, deși în restaurantele în care au lucrat sau la evenimentele la care au gătit au fost apreciați, juriul “Hell’s Kitchen” este foarte greu de mulțumit. Așa se face că nu au lipsit comentariile mai mult decât acide. “Porcul ăsta e viu, mișcă, guiță, aleargă pe aici”, i-a spus chef Bontea unei concurente. “Tu chiar vrei să mă omori?”. La rândul lui, chef Dumitrescu a fost scos din sărite de o concurentă și nu a stat pe gânduri atunci când a luat decizia de a-i arunca farfuria la gunoi. “Ați venit în Iadul Bucătarilor. Sper că v-ați lăsat toate speranțele afară pentru că, odată intrați, o să ieșiți foarte pătați de aici”, le-a spus chef Florin.

    Exigenți peste măsură, pentru că în zilele ce urmează vor deschide restaurantul “Hell’s Kitchen” și orice greșeală în bucătărie va fi o pată pe renumele lor de chefi, cei trei jurați s-au arătat nemiloși cu cei 20 de bucătari veniți să-și demonstreze talentul culinar și nervii de oțel. “În joc sunt numele noastre, nu ale voastre”, i-a avertizat chef Bontea. “Deci nu vă jucați cu focul. O să vă carbonizați și bruma de nume pe care v-ați făcut-o.” În urma jurizării de la proba autografului culinar, după ce bucătarii au fost împărțiți în echipa fetelor și echipa băieților, cei trei jurați au acordat puncte, astfel că la finalul jurizării fetele au pierdut proba. Drept pedeapsă, au primit sarcina de a căra bagajele băieților, de a pregăti dormitoarele și de a face ordine în camere, în vreme ce câștigătorii au fost răsfățați cu masaj, mâncare bună și șampanie. Jurații le-au explicat că odată intrați în bucătăriile restaurantului, vor avea de gătit pentru clienți reali, pentru vedete care vin acolo să ia cina, vor avea de pus în farfurii un meniu de top, vor avea de lucrat contra cronometru, iar fiecare farfurie va trebui să fie fără cusur. Coordonați de chef Dumitrescu și de sous chefii Mimi Nicolae și Alex Petricean D’Artagnan, cei 20 de bucătari vor primi pe mâna lor restaurantul și meniul atent conceput pentru acest loc.

    Prima zi în casa “Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” nu a fost lipsită de incidente. Flavia Lascu, una dintre concurente, a început să acuze dureri mari de spate, astfel că a fost necesară intervenția medicilor. Salvarea a sosit la platou, iar Flavia a fost dusă de urgență la un consult și, în urma sfaturilor medicilor, aceasta a luat decizia de a părăsi competiția. Printre lacrimi, Flavia a mărturisit că nu îi vine să creadă că a ajuns în concurs și că tocmai acum are aceste probleme de sănătate care o împiedică să meargă mai departe. De meserie profesoară, Flavia a povestit că și-a dorit dintotdeauna să facă parte din acest show, mai ales că gătitul este marea sa pasiune, iar chef-ul preferat este chiar Gordon Ramsey. Atât de pasionată este de tot ce înseamnă “Hell’s Kitchen”, încât două dintre tatuajele pe care le are reprezintă sigla emisiunii și numele celebrului chef britanic. Flavia a povestit că imediat după ce a aflat că va face parte din emisiune, și-a tatuat sigla show-ului. Ceilalți concurenți nu au fost însă deloc indulgenți cu ea și au declarat că, în opinia lor, Flavia exagerează și că profită de aceste dureri pentru a scăpa de greul ce urmeză. Fiecare dintre cei 20 de concurenți este decis să câștige acest concurs, astfel că încă de la început au declarat că nu se află în competiție pentru a lega prietenii, ci pentru a munci și a ajunge cât mai departe. Ciocnirea orgoliilor a adus și primele comentarii răutăcioase în casă, astfel că Kinga Tanko le-a mărturisit băieților că nu o interesează planurile organizatorice care se discută în dormitorul fetelor, Elena Pădurariu a declarat că este dispusă să calce pe cadavre pentru a câștiga concursul, în vreme ce Cătălin Badici a recunoscut că este trecut prin multe și că că, asemenea, unui șarpe, este hotărât să se strecoare prin bucătărie pentru a ajunge cât mai departe.

    Cu povești de viață impresionante, cei 20 de concurenți au înțeles care sunt așteptările juraților și, mai ales, faptul că în spatele ușilor bucătăriei se va da cea mai crâncenă luptă pentru supremație. Dincolo de faptul că vor lucra în echipă pentru a asigura buna funcționare a restaurantului, fiecare va trebui să își apere locul în concurs. Trecut prin viață, Augustin Pop, de meserie bucătar, a povestit la “Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” că și-a desocperit pasiunea în penitenciar. Fost deținut, ajuns în pușcărie în urma unei neînțelegi, pentru care a primit cinci ani cu executare în spatele gratiilor, Augustin a povestit că acolo a început să gătească zi de zi. În închisoare, Augustin a devenit super pasionat de bucatarie și a învățat să gătească din ce e în ce mai bine. Cu ajutorul bucătăriei, el a descoperit că-și poate schimba viața, iar tot ceea ce a făcut imediat după ce a fost eliberat are legătură cu mâncarea și plăcerea de a găti. A schimbat mai multe locuri de muncă apoi, printre care un hotel și un restaurant cu specific mexican. Lucrează cu plăcere pentru evenimente, gătește pentru grupuri mai mari și e cel mai fericit atunci când primește feed-back pozitiv. Visul lui este să fie critic culinar și să se poată plimba prin toată lumea. Vrea să își testeze în acest show calitățile de bucătar și lider si spune că mizează în competiție pe faptul că este organizat și are un simț al gustului foarte dezvoltat. La rândul lui, Tavi Oprea, chef de partie în Marea Britanie, a povestit că de-a lungul anilor a trecut prin toate etapele pe care le presupune bucătăria. A început cu spălatul vaselor, apoi a devenit ajutor de bucătar. Momentan lucrează la un restaurant din Londra ca chef de partie. A avut ocazia să lucreze ca bucătar la un restaurant din Burj Khalifa, recunoscut de Guiness Book drept cel mai înalt restaurant de pe planetă. “Mi-am dat seama că vreau să fiu bucătar în Portugalia, la un hotel de patru stele, pe când spălam vasele. Am tras cu ochiul la bucătarii de acolo. Și m-a impresionat. Spălam cât mai repede vasele, apoi mergeam în bucătărie să văd cum se gătește. Cinci ani în Portugalia, un an și jumătate în Dubai. Auzisem că Anglia este “wow”! Și m-am mutat la Londra. În orice bucătărie am lucrat, este presiune enormă. Dar este ușor dacă îți place ce faci. Visul meu este să am o stea Michelin”, a povestit el. Și pentru Elena Pădurariu concursul are o miză mare, mai ales că aceasta visează să își poată deschide un restaurant propriu, în care să continue atelierele de gătit pe care le face cu copii. Fostă proprietară a unui sex shop, Elena a schimbat macazul atunci când a înțeles că marea sa pasiune este gătitul. Elena gătește de când avea 13 ani și în prezent are un laborator de cofetărie și organizează ateliere de gătit pentru copii. A terminat Dreptul și e de profesie jurist, dar bucătăria este pasiunea ei cea mai mare. A mai lucrat ca ospătar, dar ar vrea să își deschidă propriul restaurant și să continue să organizeze ateliere de gătit. Este mama a doi copii.
    Seara s-a încheiat la “Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” cu plecarea Flaviei și pregătirea celor rămași pentru deschiderea oficială a restaurantului. Următoarea ediție va aduce primul service à la carte, pregătirea meniului pentru vedetele care vor sosi la cină, dar și multă adrenalină și nervi întinși la maximum.

    Luni urmeaza Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor Sezonul 1 – Editia a 2-a – 29 septembrie 2014

    Daca doriti sa revedeti online, aici e Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor Sezonul 1 – Episodul 1 – 22 septembrie 2014

    VN:F [1.9.16_1159]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    VN:F [1.9.16_1159]
    Rating: 0 (from 0 votes)

    Leave a Reply


    Hell's Kitchen Romania Video

    Chefi la cuțite Sezonul...

    Posted on Jun - 20 - 2018

    0 Comment

    Chefi la cuțite Sezonul...

    Posted on Jun - 20 - 2018

    0 Comment

    Chefi la cuțite Sezonul...

    Posted on Jun - 20 - 2018

    0 Comment

    Chefi la cuțite Sezonul...

    Posted on Jun - 20 - 2018

    0 Comment

    Chefi la cuțite Sezonul...

    Posted on Jun - 20 - 2018

    0 Comment

    Hell’s Kitchen season 13...

    Posted on Dec - 21 - 2014

    0 Comment

    MasterChef Romania – Sezonul...

    Posted on Mar - 23 - 2017

    0 Comment

    Cartofi prăjiți a la...

    Posted on Jul - 14 - 2014

    0 Comment

    Chefi la cuțite Sezonul...

    Posted on Sep - 13 - 2017

    0 Comment

    Liviu Silaghi – Concurent...

    Posted on Mar - 9 - 2015

    0 Comment